Dacă îți surâde ideea unei partide de sex în 3, trebuie să știi că e bine să stabiliți și să respectați câteva reguli, înainte de a vă apuca de treabă.
Partidele de sex în grup nu sunt la fel ca şi cele normale, acestea necesită mult mai multă imaginaţie şi sensibilitate. Este bine ca înainte de a te implica într-o astfel de relaţie, să îţi stabileşti anumite reguli. Înţelegerea acestor reguli de bază te va ajuta să eviţi anumite greşeli comune care îi împiedică de obicei pe oameni să se bucure de un menage-a-trois.
Există mai multe tipuri de sex în trei, însă cea mai întâlnită formă este cea în care sunt implicaţi un bărbat şi două femei. Aceasta este fantezia tuturor bărbaţilor, în special dacă în această aventură sunt implicate soţia sau iubita şi prietena cea mai bună a acesteia.
Regula numărul 1: Stabileşte regulile
Înainte de a face sex în trei, este bine ca fiecare dintre parteneri să îşi exprime punctele de vedere, ideile, dorinţele şi aşteptările cu privire la viitoarea partidă. Dacă sexul în trei se desfăşoară într-un cuplu, este bine ca cei doi parteneri să îşi stabilească regulile personale înainte. Bărbatul trebuie să respecte limitele femeii.
De asemenea, este foarte important ca partenerii de acelaşi sex să simtă că primesc aceeaşi atenţie, că se bucură de aceleaşi beneficii. Nici partenerul de sex opus nu trebuie însă neglijat, este important ca fiecare să conştientizeze că se află într-o partidă în trei.
Regula numărul 2: Dăruieşte-te cu totul
Este posibil ca în timpul unei partide în trei unul dintre parteneri să se simtă ignorat. Tocmai de aceea, este bine ca în timpul sexului în grup fiecare să se bucure cât mai mult de aceste momente şi să trăiască la maxim totul. De asemenea, fiecare partener trebuie să se implice şi să se dăruiască celorlalţi doi, pentru a putea savura partida.
Cel mai bun mod de abordare a acestei situaţii, şi o regulă importantă pentru sexul în trei, este de a uita de sentimente şi de a încerca să fii cât mai generos faţă de parteneri.
Plăcerea unu la unu dintr-o relaţie normală se transformă în sexul în trei într-un ciclu care se mută de la persoană la persoană. Atenţia pe care o oferi se întoarce la tine din altă parte, acesta fiind unul dintre lucrurile de care trebuie să te bucuri într-o partidă în trei.
Regula numărul 3: Nu sta degeaba
În timpul unui menage-a-trois fiecare partener trebuie să îşi găsească o ocupaţie, chiar dacă de-a lungul partidei acestea se schimbă în continuu. Dacă într-un anumit moment te trezeşti singur, te poţi bucura de tine însuţi, savurând imaginea ce ţi se oferă. În astfel de momente nu este loc pentru ruşine sau vină.
Regula numărul 4: Protejaţi-vă!
Prezervativele sunt obligatorii în cazul unei partide de sex în trei, mai ales că de cele mai multe ori unul dintre parteneri este o persoană străină. Prezervativul trebuie schimbat pentru fiecare partener, la fel şi lubrifiantul.
sursa: buzznews.ro