Contrar miturilor care circulă în cercurile adulţilor activi din punct de vedere sexual, mărimea penisului este irelevanta atunci când vine vorba despre satisfacerea damelor. Cel puţin, a celor care nu au niciodată orgasm decat prin stimularea clitorisului.
Potrivit unui studiu apărut recent în The Journal of Sexual Medicine, femeile care nu au avut niciodată orgam vaginal, ci doar clitoridian, nu sunt interesate de mărimea penisului partenerului lor. În schimb, cele care pretind că se bucură din plin de plăcerile orgasmului vaginal, preferă domnii cu penisuri mari. Acestea din urmă susţin că dimensiunile organului genital masculin le ajută (sau nu!) să obţină plăcere.
Totuşi, mărimea propriului penis nu ar trebui să genereze stres inutil în rândul domnilor, întrucât acest aspect este aidoma altor caracteristici pe care doamnele le caută, sau nu, la un potenţial partener: inteligenţă, personalitate, simţ al umorului, statut social, înălţime, situaţie financiară etc.
Potrivit studiilor citate de MSNBC, femeile care au orgasm vaginal preferă bărbaţii cu penisul lung, însă este important de menţionat că majoritatea femeilor nu reuşesc să aibă un astfel de orgasm. Cele mai multe dintre ele se bucură doar de orgasmul clitoridian pentru care, uneori, nici nu contează penetrarea. Femeile simt diferit aceste tipuri de orgasm pentru că, spun experţii, sunt implicate diferite zone dotate care stimulează, la rândul lor, diferite regiuni ale creierului. Astfel, stimularea vaginală activază o zonă internă a clitorisului, care, în cele din urmă, declanşează orgasmul vaginal.
Fie că e orgasm vaginal, fie că e orgasm clitoridian, la urma urmei este o chestiune de preferinţe personale. Fiecare femeie alege să se bucure de plăcerile sexuale după cum doreşte, iar dimensiunea penisului este, de cele mai multe ori, un element prea puţin important în împlinirea intimă a unui cuplu.